dorel

Alba Iulia nu are someri, are o gasca mare de puturosi

Il mai ştiţi pe Dorel, arhetipul muncitorului român retardel de care îşi băteau joc colegii de muncă, mult mai betoci decât el, şi-l puneau să dea cu sapa-n droadele de curent?

Ştiţi în ce domeniu lucra Dorel?! În construcţii.

Dacă în România, prin 2007 a început să răsară din iarba investiţiilor ciuperca otrăvicioasă a imobiliarelor şi Dorel a prins lucrări până i-a venit acru, dar şi-a bătut joc de banii câştigaţi făcându-şi rate la Altex şi Flanco pentru calculator la ăl mic (un geniu în devenire la Solitaire) şi maşină de spălat vase pentru nevastă-sa ajunsă şefă de scară, în 2011 Dorel a rămas la fel de prost, chiar dacă criza l-a făcut să renunţe la vodcă şi papa la bistro.

De ce spun asta? Pentru că l-am întâlnit pe Dorel. Adică am întâlnit mai mulţi. Foarte mulţi. Iremediabil de mulţi. Şi pe toţi în Alba Iulia, oraşul care se dădea de ceasul morţii prin 2009 că era al treilea pe ţară la rata şomajului.

Mă încruntam atunci că nu sunt locuri de muncă în construcţii, că a căzut piaţa imobiliară, că Spania îşi va trimite toată vincibila armada de români înapoi, şi se vor înmulţi şomajii şi că vom ajunge pe un trist loc 1 pe ţară la necăutători de locuri de muncă. Se plângea opoziţia că Alba e “oraşul negru” al pieţei de muncă, se plângeau autorităţile că n-au ce să le dea de lucru, pentru că nu vin investitori, se plângea toată lumea că nu se creează alte şi alte locuri de muncă în Alba Iulia şi că oraşul va claca în curând.

Dar oraşul n-a clacat. Dorel îşi bea în continuare vodca Unirea la pauza de prânz, trage un pui de somn pe vata de sticlă dacă are de izolat un pod sau un bloc (mulţam Florin pentru pont), face în continuare glet în găletuşă şi-l întinde cu viteză de melc îmbuibat, se duce să cumpere un sac de nu ştiu ce şi se întoarce după două ore fără niciun chef de muncă, dar cu promisiunea la buzunar că “mâine trag ultima mână”, vine la muncă la ora 10 dimineaţa, pleacă la 12 să mănânce, se întoarce la 1 jumate şi pleacă acasă la 4, că, deh, munceşte în construcţii nu la birou şi viaţa e grele.

Şomerul de Alba Iulia e un protejat al sorţii. Şi mă refer în special la cei care lucrează în construcţii. Nu exclud faptul că sunt oameni necăjiţi, vechi funcţionari care ştiau doar să completeze cereri pe sub ochelari şi care n-au învăţat niciodată să schimbe o priză, sau cetăţeni ajunşi la o vârstă la care nu-i mai angajează nimeni, incapabili să se reorienteze, pentru că ei ştiu să facă asta şi pace.

Şomerul de Alba Iulia e un Dorel retardeloaded. E o revoluţie în domeniul dorelistic. E un inventator al trasului la măsea şi-al învârtirii pe după deget, meseriaş în dus cu vorba şipufător din dinţi când e vorba de tras. Dorel de Alba Iulia se laudă că lui nu-i tre Spania, că numa proştii s-au dus acolo, că el poate şi în România, dar nu vrea cât poate, că ar putea cââât vrea…

Dorel de Alba Iulia a dus oraşul pe locul 3 la rata şomajului în 2009 şi pe locul 5 pe ţară în 2011. Îi mulţumim şi-l anunţăm pe această cale că e un supravieţuitor subţirel al prostiei amestecată incolor cu criza care-l roade la prohab. Îi oferim şi premiul din tezaur şi-l rugăm să se prezinte la sediul Autorităţii Judeţene pentru Puturoşi pentru a se recalifica pentru posturile libere de mălăieţi din cadrul AJOFM Ciuguzel.

Mulţumim Dorel! Când o să te punem la lucru, o să-ţi dăm de băut şi o să-ţi aducem şi o pernă moale! Doar lucrezi în construcţii şi, vorba aia, viaţa e grele.