poveste de dragoste

FILM: Două poveşti triste de dragoste – una rusească şi alta asiatică

Am dedicat această duminică filmului. Poveştilor de dragoste neîmplinită mai exact.

Două filme de calibru, artă, nu jucărie. Mala Moskwa şi More Than Blue.

Le-am făcut review-urile special pentru voi. Ca o ante-concluzie: personajele feminine sunt puse între doi bărbaţi şi sfârşesc prin a muri din dragoste. Cum însă, râmân mici detalii ca de la ruşi la coreeni.

Am început cu Mala Moskwa (Mica Moscovă, titlu generic dat unui orăşel polac oferit cazarmă soldaţilor ruşi). Filmul a câştigat Marele Premiu al Festivalului de Film Polonez.

Svetlana Kohdchenkova face un dublu rol de toată frumuseţea. Cel al Verei mari – soţia rusoaică a unui soldat din aviaţia rusă, artistă – cântăreaţă, amanta unuia dintre cei mai buni artişti din ansamblul armatei poloneze. Şi cel al Verei mici, tânăra furioasă pe trecut, care a venit în oraş să descopere povestea mamei ei şi pe cea a adevăratului tată. Am un sentiment fain că pot aprecia maturitatea unei actriţe născută în acelaşi an ca şi mine. Scenariul merită toată atenţia. Puţină istorie, puţină dramă, puţin romantism. Toate ducând spre aceeaşi direcţie – dragostea = suferinţă. Soţul rămâne să crească fetiţa născută din infidelitatea Verei, Vera crede că iubitul ei polnac a murit, iar generalul rus pune la cale “sinuciderea din dragoste” a Verei, pe motiv de nepătare a imaginii patriei-mamă.

Eh, imaginaţi-vă concluzia asta în cadre marcate de profesionalismul regiei poloneze. Sau mai bine nu, vedeţi filmul!

Personal, de la Vera am reţinut jocul rusesc al culorilor: galben – ne despărţim, verde – ne sărutăm, albastru – ne-mbrăţisăm, negru (ciornâi în pronunţie rusă) – facem dragoste. Dacă ambii parteneri rostesc în acelaşi timp, aceeaşi culoare, se-ntâmplă fix de culoarea pe care au rostit-o. Dacă nu nimeresc, atunci nu se întâmplă nimic. Eh, eu propun să se repete jocul :).

more-than-blue1
Că tot am vorbit de culori. a urmat apoi Mai mult decât albastru, More Than Blue . Cu această ocazie am descoperit un important site dedicat cinefililor de asiatice.

Ce urmează este o melodramă coreeană a ultimilor ani, al cărui titlul original este “A Story Sadder than Sadness” (”O poveste mai tristă decât tristeţea).

K este un producătorul unei emisiuni muzicale de succes, Cream (explicaţia lui K: pentru că este rece, dar dulce în acelaşi timp, ca şi îngheţata) – textieră. Aici mi-a plăcut ideea ca partenerii să-şi dea câte un nume. Mi-a plăcut personajul feminim interpretat de Cream. Directă până îţi ia dumicatul din furculiţă. M-am regăsit în unele gesturi. Filmul se desfăşoară în două planuri succesive. Drama lui, bolnav de cancer în fază terminală, de a-şi proteja iubita până într-acolo încât îi găseşte un soţ. El crede că ea nu ştie. Nici eu nu credeam că ştie, până în planul al doilea, când ea se-ndoapă cu “vitaminele” lui şi ajunge la spital. Aşa află că de fapt vitaminele erau de fapt sedative. Şi ea îşi dă seama de toate eforturile lui şi îi face pe plac înlesnindu-i cumva planurile de a o lăsa fericită. Numai că după moartea lui, se sinucide şi ea. O poveste tristă, dar frumoasă. Dacă vă puneţi să-o vedeţi, ţineţi pe-aproape cutia cu batiste!