mutare in casa noua

Prima mutare nu se uită niciodată

Nu am obiceiul de a da curs invitaţiilor comerciale care mi se propun pentru acest blog. Tocmai pentru că este un blog personal. Ei bine, zilele acestea am primit o leapşă comercială sub forma unui concurs care mă pune să vă povestesc despre prima mea mutare. Instigatorul este Leoni, o firmă de transport expertă în mutări. Nu aş fi făcut-o dacă nu aş fi avut ce să vă povestesc. 6 mutări în 7 case timp de 3 ani vă sună interesant?

Prima mutare din viaţa mea…

… o făceam în iulie 2006, de la Piteşti la Bucureşti. Terminasem faculta şi veneam cu desaga în spate la Bucureşti în căutarea unui viitor. Primul drum s-a făcut decent. Cu un rucsac în care aveam câteva haine şi ceva mâncare. Urma să stau pentru o perioadă în casa unei prietene care le avea pe toate cele necesare.

Rând pe rând, am început să mă instalez în Bucureşti. Şi am început să adun din ce în ce mai multe lucruri care-mi satisfăceau nevoi ce tocmai mi se năşteau. Haine, cărţi, unelte de bucătărie, pilotă, perne, haine iar, lighean, ghivece cu flori, iar haine şi tot aşa. După şase luni de zile, m-am mutat. De-abia atunci am conştientizat că începusem să acumulez. Noi, oamenii, ne putem analiza evoluţia prin prisma tuturor lucrurilor pe care le adunăm pe lângă noi. Pe lângă volum, trebuie să ţinem seamă şi de calitate, bineînţeles!

Şi uite aşa, am adunat în primele mele şase luni de Bucureşti atâtea lucruri încât să încarc de trei ori Loganul care mă muta pentru a doua oară. Pe cea de-a treia mutare am făcut-o cu o Dacia-Papuc în care au încăput toate la primul drum. Apoi, a patra oară într-un an de zile, când m-am mutat în cămin, avem să conştientizez că toate câte adunasem eu într-o cameră de apartament, timp de alte şase luni, erau de neîncăput într-o cameră de cămin pe care o împărţeam cu încă trei fete. Televizorul, uscătorul de rufe, florile şi alţi câţiva saci cu diverse chestii mai mult sau mai puţin sensibile au fost transportate la Piteşti într-o seară din septembrie 2007. În plus, a apărut ceva nou şi vital în peisaj. O saltea. Care urma să-mi încarce viaţa şi următoarele mutări.

La aproape un an (iunie 2008), m-am mutat pentru a cincea oară într-un alt apartament la comun. Camera mică, lucruri multe, înghesuite care pe unde încăpeau. Salteaua pusă peste cea deja existentă, cutii pe sub pat, cutii pe dulap, cutii peste tot. Apare în peisaj ceva nou însă. Cum nu aveam şifonier în cameră, trebuia să improvizez ceva. Un suport de umeraşe. Trebuie să menţionez că lucrurile duse la Piteşti fuseseră deja redistribuite altor nevoi încât nu mi se mai puteau întoarce. Fapt pentru care am luat-o de la capăt. Alt suport pentru rufe, alte perne, altă pilotă, alte farfurii, alte pahare, alte-nimicuri-de-care-ai-nevoie-cand-nici-nu-te-aştepţi-să-ai-nevoie-de-ele.

După un an de zile, am făcut cea de-a şasea mutare în locul de unde vă scriu acum. Am evoluat. Din iunie 2009, stau singură în garsoniera mea, chirie personală. Mutarea a fost relativ uşoară, distanţa dintre vechea şi noua locuinţă fiind foarte de mică. Patru ture cu o maşină încarcată la capacitate maximă. Aaa, apropo de maşină. Singurul lucru care-mi lipsea pentru a fi eu liniştită şi fericită în garsonieră era, firesc, o maşină de spălat. De-atunci intră şi ea pe lista încărcăturilor mele în caz de vreo mutare, alături de salteaua care zace-n balcon.

Cam acesta este istoricul mutărilor mele. 6 mutări în 7 case timp de 3 ani: Piteşti-Şoseaua Nordului-Berceni-Calea Griviţei-Cămin Kogălniceanu-Valea Lungă-Ghirlandei. Cu siguranţă, în cazul în care se va impune vreo altă mutare, voi solicita o firmă profesionistă în mutări. Singură, de maşina de spălat, de saltea, de cutiile cu cărţi şi de geamantanele cu haine, nu mai trag!