se muta muntii

În trei ani, se pot muta munţii din loc

În aceste zile se împlinesc 3 ani de când am ajuns în Bucureşti. Mai exact pe 13 iulie împlinesc 3 ani de când am păşit pentru prima dată într-o redacţie din Capitală.

Când am ajuns în Bucureşti eram străină de tot ce mă înconjura. Denisa, cea care m-a luat pentru totdeauna din Piteşti, mi-a spus să nu-mi fac griji că din câte mă cunoaşte nu-mi va lua mult să mă adaptez. Ce-i drept. Aşa a fost. Dar eram mult prea timidă, mult prea reţinută de necunoscut.

Mircea Toma a fost cel care mi-a spus bun venit în Bucureşti şi a doua zi avea să-mi ofere o şansă uriaşă pe care am fructificat-o cum am putut. Nu ştiu ce a fost în mintea lui, dar voi afla. Despre prima intrare în AC şi despre prima şedinţă de redacţie la care am participat vă voi povesti cu altă ocazie. Cert e că a fost o experienţă de neuitat. Clar!

Oricum, ideea e că au trecut trei ani în care am luptat să urc. Şi am urcat unde poate că nici nu gândeam. Chiar dacă am părăsit brusc universul meu de atunci, în aceşti trei ani mi-am creat altul. Sau poate doar l-am îmbogăţit pe cel vechi. Deşi am mai pierdut legături, mi-am creat altele noi. Am întâlnit oameni care au crezut în mine. De ce? Nu-mi explic. Toni a fost unul dintre ei. Replica lui “ea trebuie să rămână aici” mi s-a întipărit în minte şi de fiecare dată când dădeam de greu mi-o repetam în sinea mea.

Am avut un drum şerpuit până să ajung aici, acum, în acest moment în care vă scriu că mă simt puţin fericită şi împlinită. Mai este mult de cucerit. Dar ştiu că nimic nu este uşor şi destinul meu este atât de imprevizibil încât nu aţi mai aflat. Mă las în voia lui. Mi-a purtat noroc. Cine ştie ce va urma…? Totul (şi mai mult decât îmi pot imagina) este posibil. Pot spune că în aceşti trei ani am mutat munţii din loc. Din Piteşti i-am adus la Bucureşti.